dorinte… niciodata n-am avut prea multe. uneori n-am avut deloc. despre viitor nu vorbesc, nu e aici.
lalele imi amintesc de gradina ei; era plina cu ele. erau in fata casei. erau printre randurile de vita-de-vie. erau pe langa trotuar. mi se parea ca erau peste tot. toate culorile. ce imagine vie…
imi amintesc cum, intr-un an, am plecat la scoala cu bratele pline de lalele pentru doamna mea preferata, doamna care m-a invatat sa vorbesc corect si sa scriu frumos. imi amintesc cum ardea soarele si cum miroseau lalelele. imi amintesc cum femeia vietii mele era in gradina, in mijlocul lalelelor. acum, daca stau si ma gandesc, gradina a chemat-o la ea inca de atunci.
intr-un colt mai ferit, era tufa de bujori. bujori umpluti. bogati. inmiresmati. mi se pareau cel mai frumos lucru. mereu ii asteptam sa infloreasca. cred ca si acum e tufa acolo. niciodata nu aveam voie sa rup vreunul. mereu am putut sa ma bucur de ei admirandu-i. mirosindu-i.
femeia vietii mele avea regulile ei. si incapatanare.
mi-as umple casa cu lalele si bujori oricand.
memoria mea e fragila si uneori uit si ce vreau sa spun. uneori uit oameni; ii uit cum arata sau cum vorbesc. uneori uit sa mananc, alteori uit cum trece timpul. dar, cateodata, imi amintesc lucruri atat de clar de parca fix acum le traiesc. memoria e un lucru tare ciudat.
dar cum ziceam…
mi-as umple casa cu lalele si bujori.
Vin Sec 